vineri, 13 septembrie 2013

Clătite japoneze cu frunze de kale



Ingrediente:

1/2 varză mai mică
4 morcovi medii
5 frunze de kale
4 fire de ceapă verde
1 linguriță de sare
60g făină
6 ouă mari
ulei pentru prăjit



Preparare:

Întâi feliem ingredientele, cât mai subțire.
Pentru morcovi ne ajutăm de un cuțit pentru deocojit.

Varza o tăiem în felii cât mai subțiri.

Frunzelor de kale le îndepărtăm tulpina, iar apoi le tăiem în fâșii subțiri.

Apoi punem morcovii, varza, frunzele de kale și ceapa tocată mărunt într-un vas și le amestecăm împreună cu o linguriță de sare.

Se adaugă apoi făina, având grijă să acoperim legumele în întregime cu făină.
Batem puțin ouăle și le adăugăm compoziției.

Se încinge o tigaie mai mare, nonaderentă, iar poi se adaugă ulei și se lasă și el la încins. Din compoziție se pot face vreo 4 clătite mai mari, cât toată tigaia, sau vreo 12-14 mai mici. Cu ajutorul unei linguri de lemn se pune compoziție în tigaia încinsă, în cantitatea dorită (pentru clătite mai mici sau mai mari), și se presează ușor cu fundul lingurii. Se prăjesc 1 minut, până când marginile devin maronii, după care se întorc pe partea cealaltă cu ajutorul unei spatule și se mai lasă pe foc încă 1 minut.

Noi le-am servit calde, cu un sos dulce-picant.

Poftă bună!

4 comentarii:

  1. deosebita reteta, nu cred ca am consumat acele frunze, nu stiam de ele!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumim! Chiar ca e .. buna pofta!:)
    Cu scuzele de rigoare, as vrea sa va sugerez faptul ca, asa cum ati aratat mai sus, daca ati folosit o tigaie nonaderenta, preparatul e mai mult copt decat prajit. Asa ca, parerea mea este ca ar fi bine sa specificati in reteta acest ”mic” aspect, deoarece acesta face diferenta dintre un preparat ”sanatos” si unul mai...”fast-food”.
    Si este pacat de reteta - absolut delicioasa! - sa intre in categoria ”prajelurilor” ordinare, multi dintre cititori fiind din ce in ce mai atenti la ceea ce mananca.
    Cele bune!
    PS
    Poate, pe viitor, va intereseaza si publicati si continutul in principii nutritive, ca si cel caloric total. Ar fi foarte interesant, mai ales pentru acest preparat - cred eu!
    :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, doar ce am făcut-o. Am pus spanac, kale, morcovi și ciuperci, varză albă n-am avut. Am mai pus niște semințe de floarea soarelui și de cânepă. Partea bună e că este superlativă. Partea proastă e că am mâncat vreo 3 clătite din 4 :(

    RăspundețiȘtergere
  4. Prajiti-le in ulei de cocos si nu veti mai avea grija "prajelilor".

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...